Gardoș: „Mai avem o șansă mică de calificare”

Gardoș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul stelist Florin Gardoș a declarat că actuala campioană a României mai are o șansă mică de calificare în faza următoare a cupelor europene, precizând că o victorie cu FC Basel ar fi asigurat un meci decisiv cu Schalke 04 pentru accederea în optimile Ligii Campionilor, informează uefa.com.

„Antrenorul nu ne-a spus multe. Era foarte supărat din cauza golului pe care l-am primit într-o manieră atât de stupidă. Aveam posesia balonului și am fi putut trimite mingea în aut pentru a câștiga mai mult timp. Încă mai avem o șansă mică, dar o victorie astăzi ne-ar fi putut asigura locul doi și ar fi trebuit să câștigăm cu Schalke acasă. Mergem mai departe și vom lupta la victorie cu Schalke”, a spus Gardoș.

Florin Gardoș a afirmat că este foarte dezamăgit de modul în care Basel a egalat în prelungirile partidei. „Suntem foarte dezamăgiți pentru că am primit gol în minutul 90 sau 92. Suntem foarte supărați. Chiar dacă ei au avut o posesie mai bună decât a noastră, nu îmi amintesc vreo o ocazie uriașă a lor. Ne-am creat câteva ocazii bune în prima repriză, iar în a doua am avut multe contraatacuri. Din păcate nu au avut succes. Basel nu a fost o echipă slabă, dar a fost mai puțin amenințătoare decât noi. În prima repriză au greșit multe pase. Gazonul ne-a pus în dificultate. Una peste alta cred că meritam mai mult. Din punct de vedere tactic am făcut un joc foarte bun. Problema a fost că nu am profitat de contraatacuri. În prima repriză am avut și eu o foarte bună ocazie, dar nu am putut înscrie. Desigur, este păcat, ar fi trebuit să înscriem mai mult, pentru că am avut multe ocazii”, a completat Gardoș.

Campioana României, Steaua București, a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susținut, miercuri, în deplasare, în compania echipei elvețiene FC Basel, în etapa a IV-a a Grupei E a competiției. Golurile partidei au fost marcate de Sio ’90+1, respectiv Piovaccari ’17.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×